Atacurile rușilor în Ucraina, vizibile din România: alertă RO-Alert pentru risc de cădere a obiectelor din aer

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a transmis în noaptea de marți spre miercuri un mesaj RO-Alert pentru zona de nord a județului Tulcea, avertizând locuitorii asupra posibilității ca obiecte din spațiul aerian să cadă pe teritoriul României, în contextul unui atac rusesc desfășurat în Ucraina, în apropierea graniței. Mai mult, în Ucraina a izbucnit un incendiu.

Potrivit ISU Tulcea, mesajul de alertă a fost emis în jurul orei 01:10. „Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a transmis un mesaj RO-Alert pentru zona de nord a judeţului Tulcea prin care informa cetăţenii despre faptul că există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian şi să adopte măsuri de protecţie şi siguranţă personală”, a transmis miercuri, 6 august, ISU Tulcea.

Autoritățile militare au identificat, prin mijloace specifice, ținte aeriene pe teritoriul ucrainean, în apropiere de frontiera cu România, mai exact pe malul stâng al fluviului Dunărea și în zona Brațului Chilia Veche.

Apeluri false la 112

Au fost primite 19 apeluri la numărul de urgență 112, prin care se semnalau incendii în municipiul Tulcea şi în apropiere de Isaccea. ISU a transmis însă că, în urma verificărilor efectuate de echipajele de intervenție, aceste incendii nu s-au confirmat. Autoritățile au explicat că, de fapt, un incendiu real a izbucnit pe teritoriul ucrainean, în apropierea graniței, ceea ce a creat confuzie în rândul locuitorilor din zonă, mulți dintre aceștia crezând că flăcările provin din localități din România.

Alarma aeriană a durat aproximativ 90 de minute, timp în care forțele de intervenție au rămas mobilizate în zonele de responsabilitate, fiind pregătite să intervină dacă situația o impunea.

În mediul online au fost publicate mai multe imagini cu punctul de intrare de la Orlivka, cuprins de flăcări. Clipele au stârnit panică în rândul localnicilor, care menționează că în Galați, de unde a fost vizibil focul, nu a fost emis niciun mesaj de alertă.