România, măsuri dure împotriva dronelor rusești periculoase. Mesaj pentru Putin

Ionuț Moșteanu, ministrul Apărării Naționale, a afirmat că România va intercepta și doborî dronele rusești care pătrund pe teritoriul țării și reprezintă un pericol pentru siguranța populației. Ministrul a explicat că experții militari evaluează riscurile legate de această procedură.

Ionuț Moșteanu, despre măsurile pregătite de România 

În privința intervențiilor, el a menționat că există un lanț de comandă bine definit între Armata Română și aliații NATO, care asigură monitorizarea continuă și reacția graduală până la declanșarea alertei finale.

La întrebarea referitoare la securitatea României, ministrul a afirmat că, fiind membră NATO, țara beneficiază de o protecție solidă oferită de această alianță.

Evenimentele de la graniță, monitorizate cu atenție

El a evidențiat că situația de la granițele României este monitorizată cu atenție, iar forțele Armatei Române, împreună cu cele ale aliaților, se află într-o stare de pregătire continuă și sunt gata să intervină în orice moment.

„Noi, ca țară NATO, suntem bine protejați. Avem această umbrelă de protecție NATO”, a spus Moșteanu.

Oficialul a explicat armata este bine pregătită și perfect integrată în structurile aliate, astfel încât cetățenii pot fi liniștiți în privința securității țării.

România

„Soldații noștri, armata noastră este bine pregătită, bine interconectată cu trupele partenerilor și aliațiilor NATO”, a mai spus el.

Ministrul Ionuț Moșteanu, despre viitorul sistem de apărare al României

România ar putea dispune, în perioada următoare, de un sistem de apărare comparabil cu Iron Dome-ul utilizat de Israel. Potrivit ministrului Apărării, acest proiect se înscrie în planul de întărire a securității naționale.

Ministrul Apărării a anunțat că România intenționează să semneze în toamnă un contract pentru achiziția unor sisteme de apărare antiaeriană de tip Shorad și Vshorad, destinate interceptării amenințărilor la distanțe scurte și foarte scurte. Aceste sisteme sunt dezvoltate de compania israeliană Rafael, cunoscută la nivel internațional pentru producerea scutului Iron Dome.

Acest nou sistem va întări apărarea antiaeriană a României, urmând să funcționeze în paralel cu sistemele Patriot și cu scutul antirachetă de la Deveselu.